Assassin”s Creed: Syndicate, anunțat oficial

Assassin''s Creed: Syndicate, anunțat oficial
  • Publicat:
  • Actualizat:

După cum a promis, Ubisoft a dezvăluit noul joc al seriei Assassin”s Creed, rebotezat Assassin”s Creed: Syndicate (inițial, zvonurile indicau că va fi folosit subtitlul Victory). Chiar dacă numele s-a schimbat, restul leak-ului celor de la Kotaku a fost cât se poate de adevărat, acțiunea din Syndicate urmând să se desfășoare în Londa, în a doua parte a secolului al XIX-lea, în plină revoluție industrială.

În aceste vremuri, prăpastia dintre simpla clasa muncitoare și cei care trag sforile Imperiului Britanic se adâncește, în prim plan aflându-se de această dată doi asasini: frații Jacob Frye și Evie Frye, pe umerii acestora căzând sarcina de a elibera populația asuprită de nelipsita amenințare templieră. Ambele personaje vor fi jucabile, Jacob fiind adeptul confruntărilor directe, numai bune pentru a scoate în evidență noul sistem de lupta corp la corp al jocului, în timp ce Evie preferă umbrele și abordarea silențioasă.

Lista noutăților din Assassin”s Creed: Syndicate nu se oprește însă aici: eroii vor avea la dispoziție mijloace de transport rapid prin oraș: un grappling hook pentru escaladarea instantanee a clădirilor, ce poate fi folosit și pentru a atașa zip-lines, extrem de utile atunci când se urmărește asasinarea de la înălțime a unei victime. De asemenea, aflată în plină dezvoltare industrială, Londra va fi împânzită de trăsuri, pe care jucătorul le poate controla la rândul său, și linii ferate, trenurile putând fi folosite pentru a părăsi rapid locul unui asasinat.

Assassin”s Creed: Syndicate este dezvoltat de Ubisoft Quebec (în colaborare cu Ubisoft Montreal, Ubisoft Singapore, Ubisoft Annecy, Ubisoft Montpellier, Ubisoft Reflections, Ubisoft Chengdu, Ubisoft Shanghai și Ubisoft Kiev) și va fi lansat pe 23 octombrie 2015, pentru PlayStation 4 și Xbox One. O versiune pentru PC este de asemenea așteptată în această toamnă, nefiind însă oferită o dată de lansare exactă pentru această ediție a jocului.

Assassin's Creed SyndicateAssassin's Creed Syndicate

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Obligatoriu în toate localitățile din România. Iei amendă de până la 50.000 de lei
Obligatoriu în toate localitățile din România. Iei amendă de până la 50.000 de lei
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×